What a day…

Abia m-am trezit. E ora 12 in Romania noastra draga si deci 10 aici, pe meleaguri Londoneze. Dar ce zi a fost ieri… a inceput calm, ca doar ploua, am ajuns la Matthew acasa si am discutat putin despre afaceri, pt ca apoi sa mergem sa luam micul dejun. Unde poti manca un mic dejun englezesc in Londra mai bine decat la un restaurant italian 🙂 ?
Micul dejun a durat vreo 3 ore pt ca s-a transformat intr-o discutie despre o carte pe care Matthew o scrie de vreo 2 ani si care e aproape gata. Super interesant. E o carte despre tot felul de chestii stiintifice, pe care lumea nu le stie pentru ca e dificil sa ai acces la ele. Cam doi ani de research i-au trebuit ca sa poata aduna toate datele dar oricum ce mi-a povestit din carte m-a facut sa nu mai am rabdare pana apare sa o pot citi. Mi-a dat cateva exemple de chestii care se intampla si care au niste explicatii la care nici nu te astepti. De ex. cica o mare problema mondiala e faptul ca albinele mor in toata lumea. Si numarul lor scade foarte rapid. Si cica asta se intampla din cauza ca toate retelele de telefonie si chestiile de genul asta le deruteaza si nu mai stiu sa se intoarca la stup, si mor. Si multe altele despre apa si despre copaci si despre luna… abia astept sa o termine si sa o pot citi.

Am efectuat apoi o manevra clasic romaneasca, mi-am mutat motocicleta langa o sectie de politie de langa hotel. Sper ca e safe acolo pt urmatoarele 2 zile :).

Apoi a urmat aventura cu iphone-ul despre care am scris alt post. Foarte frumos si impresionant sediul Apple, si am avut ocazia sa ma si joc cu toate produsele lor. La capitolul „customer care” pot sa le dau nota 20. Era plin de angajati de-ai lor, asa numitii „Apple genius” care forfoteau si ei printre sutele de oameni din magazin si iti explicau orice voiai. Daca ii intrebai cum sa inchizi si sa deschizi laptopul stateau jumatate de ora cu tine si iti aratau.

La plecare, victorios, cu iphone-ul in sacosa si cu pantalonii uscati, voios, pt ca se oprise si ploaia, am pornit-o spre hotel. Am mai vazut si cateva spectacole pe strada, spectacole care adunau zeci de oameni, iar cei ce le faceau aveau o recuzita impresionanta, adica nu facute asa la panarama.

De fapt, ca sa nu mint, am vazut si un tip care strangea bani cantand la un con de ala portocaliu de circulatie. De ala care se pune pe strada cand vopsesc astia liniile dintre benzi de ex. Il folosea ca pe o trompeta si lalaia el ceva acolo, stand in fund pe un teanc de ziare. Si lumea ii dadea bani :).
E o lume nebuna aici.

Pe drum spre hotel am trecut pe langa 5 parcuri. Micute, dar atat de frumoase si atat de ingrijite. Mi se pare una din cele mai faine chestii in Londra faptul ca au atat de multe parcuri si locuri unde poti sta, si unde te poti relaxa. Si lumea face asta . Parcurile sunt pline, bine, nu ieri pentru ca abia plouase, dar in general cand trec pe langa locuri de astea , e plin de lume, e plin de oameni care stau pur si simplu intinsi pe iarba si discuta sau citesc… si fac asta in pauza de pranz de la munca. Mi se pare extraordinara atitudinea asta relaxata. Nu va mai spun cat de relaxati sunt asa legat de orice problema.
Anyway… iata cateva fotografii facute in drum spre hotel ieri, imediat dupa ce se oprise ploaia.
Acum ca le vad parca mi-ar trebui un aparat foto mai bun 🙂 (iPhone 4 ??? )


Am ajuns la hotel, am lasat pretiosul iphone 4 in camera si am plecat sa ma vad cu Lorena. Am primit indicatii prin SMS ce si cum sa fac, am ajuns ca baiatul destept in statia de metrou, am luat metroul in directia gresita vreo 2 statii, m-am intors, iar m-am ratacit, si in vreo 45 de minute am reusit sa fac un drum care trbeuia sa ia vreo 20 . 🙂 Clasic Andrei, ce pot spune. Cand ies din statia de metrou, vad un nene, cu o fatza ciudata si un motor mare plin de poze si de harti.

Nenea asta, a facut pana acum :

E surdo-mut si vrea sa doboare recordul Guiness pt un surdo-mut care a traversat toate tarile ex sovietice. Oricum ar fi e colosal nenea. Si face toatea astea prin ajutor de la oameni care ii dau bani pt benzina, etc. Jos palaria!

Trecand peste momentul cu nenea, am reusit intr-un final sa ma vad cu Lorena, si cum barul unde trebuia sa mergem era plin ochi, am mers in altul , next door, care intamplator era cel mai vechi bar gay din Londra. Adica avea o adevarata traditie in asta. 🙂 Am mai stat la discutii si la pahare de vin pana cand ne-au dat afara si apoi dupa ce am ratacit putin incercand sa gasesc o cale spre casa, chiar daca stiam de la inceput ca probabil fiecare pas pe care il faceam era intr-o directie gresita, am luat unul din clasicele taxiuri londoneze si am ajuns safe la hotel.

Azi vremea se pare ca este super faina, asa ca ma grabesc sa ma intalnesc cu Matthew care mi-a promis un tur al Londrei in Lexus-ul lui decapotabil. What a day…. again

🙂

Publicat în The trip to London | 2 comentarii

Got it!

L-am luat! Ionut, sper ca citesti blogul ca sa stii ca ai iPhone4 :).
Ce sa zic, foarte frumos, spectaculos chiar acest Apple store. Odata ajuns la etaj am observat ca scarile urca si mai sus. Abia am cumparat telefonul asa ca urc mai departe sa explorez ce mai au aici. Ca intotdeauna la design stau foarte foarte bine baietii de la Apple. Acum postul acesta il scriu de pe unul din macbook-urile puse pe aici pe mese pentru ca oamenii sa se joace cu ele si probabil sa se convinga cat de misto sunt. Aproape m-au convins 🙂

Ciao!!
Uite si poza cu el 🙂 Lira e restul de la 500 ca a costat doar 499

| 3 comentarii

La coada la Apple

A trecut ceva timp de cand nu am mai stat la o coada 🙂 si mai ales la una asa mare. The story is… m-a rugat Ionut sa trec pe la Apple store in Londra sa ii cumpar un iPhone4 la oferta :)). Am zis ca e simplu si m-am pornit prin ceea ce parea o ploicica londoneza. Problema e ca ochii m-au inselat asa ca odata pornit mi-am dat seama ca ploicica nu e deloc mica. Asa ca in cei 2.5 km facuti de la hotel pana aici, m-am murat. Partea buna e ca tot bine dispus sunt. O fi efectul de Londra.
Apple store Londra , ca sa intelegeti, nu e un magazin. E ceva urias. Si nici nu am urcat la etaj inca. Pt asta trebuie sa astept la o coada de 100 de oameni, dezpre care astia zic ca „it’s not even that long” :). Poate am noroc si mi se usuca pantalonii intre timp pt ca acum arat ca scos dintr-un butoi cu apa.
Asa ca sunt cozi si in Anglia. In Romania chiar nu mai vazusem de mult timp :). Ce face tehnologia din om…
Va pup, si mai pun niste poze de pe aici.

Publicat în The trip to London | 3 comentarii

Good morning! :)

Prima zi de trezire in hotel in Londra. 🙂 Am reusit ieri sa imi mut toate acareturile de la Bruno&Dana la hotelul unde voi sta pentru urmatoarele 4 nopti. Matthew a venit sa ma ajute cu bagajele intr-un Lexus decapotabil pe care l-am umplut in 5 secunde cu toate gentile, si sacosele mele. A urmat un drum prin Londra la „rush hour” asa ca am facut cei 15-km in vreo ora.
Anyway… m-am trezit, m-am pregatit si acum pornesc prin Londra. In seara asta sper sa am adunate poze frumoase si povesti interesante pt voi.

Va salut!

| Lasă un comentariu

London baby!!!!

Am ajuns la Londraaaa! 🙂 Pot spune ca Long way to London reached London. Am ajuns acum 2 zile la Londra si pana acum a fost bestial. Abia acum am gasit internetul mult dorit sa pot scrie ce s-a mai intamplat.
Sa o luam cu inceputul.
Vineri seara am iesit in oras in Sheffield cu fratele Carbon, cu Violeta si cu inca 3 prieteni de-ai lor, si am ajuns sa dansam latino pana dimineata. A fost o seara pe cinste, ne-am distrat si apoi am ajuns acasa si ne-am apucat sa re-umflam salteaua gonflabila pe care trebuia sa dorm eu :)). Imagine the happiness in that ! Ah plus ca fiind ora 2 am decis noi doi ca ar fi momentul ideal sa mergem in garaj sa reparam semnalizarea de la motorul meu. Nimic anormal pana aici 🙂 .

Mai interesant e ca ne-a si iesit 🙂

Dupa ce operatiunea semnalizarea s-a terminat, daca tot era abia 2 jumate noaptea, ce-am zis noi… ? Hai sa facem poze cu o geaca pe care o avea Carbon cumparata de pe net ca sa o punem la vanzare pe ebay 🙂 Asa ca urmat un shooting de zile mari in care combinatia intre hainele de club si cele de moto speram noi ca vor genera succesul vanzarii produsului .
Am ajuns intr-un final in casa unde a continuat distractia cu salteaua gonflabila :)) . De fapt distractia a fost ca eu filmam si Carbon umfla . Din pacate copiii pot urmari acest blog asa ca nu pot sa pun filmul online.
A doua zi ne-am trezit cum planificasem cu noaptea in cap sa plecam spre Londra. Doar ca noaptea a in cap ne-a cam ametit asa ca abia pe la ora 2 PM am reusit sa plecam.
Am ajuns intai la un mall sa returnam salteaua pe care o rupsesem , pe motiv ca nu e buna :). Si cum eu plecam, cand cei de la magazin ne-au oferit una noua am zis ca nu mai credem in marca asta asa ca am luat banii inapoi. La plecare Violeta era sa plece cu poseta pe capota masinii, asa ca i-am facut o poza si apoi cand i-am aratat-o sa vada daca e ceva in neregula a zis Vaaiiii, nu m-am machiat ! 🙂 Observati singuri reactia lui Carbon :):

Intr-un final am ajuns la Londra. 🙂 Pe drum era sa adorm de cateva ori pe motor, mai ales ca am prins si cateva ambuteiaje pe autostrada asa ca ce-am zis eu, destept fiind, sa iau un dublu espresso. Violeta din exces de zel mi-a luat unul triplu. Asa ca odata energizat am pornit la drum, si dupa vreo ora am intrat in Londra 😀 .
Prietenii de aici stau intr-o zona foarte posh a Londrei, posh-itate pe care am remarcat-o putin mai tarziu prin abundenta de Aston Martin-uri de pe strada :)).
Vi-i prezint pe Bruno ( francez londonez ) si Dana ( taiwaneza londoneza) :

Dupa o mica discutie cu proprietarul cladirii unde stau ei, motivul fiind faptul ca eu bagasem motorul in gradina :), si dupa lungi dezbateri pt ca aici parcarea reprezinta o mare problema, am decis sa fac un lucru stil englezesc. Am lasat-o pur si simplu pe strada, si am pus pe ea un biletel care spune ca daca cineva are vreo problema cu ea sa ma sune :). Nu m-a sunat nimeni inca, deci e bine .

Asaa… dupa un dush, binemeritat si bine primit :))) de catre ceilalti, Carbon si Violeta au plecat in oras sa se cazeze la hotel si noi urma sa mergem la un barbeque la ziua cuiva.
Fiti atenti aici stil englezesc . Cand ne apropiem de locul cu pricina ( cam la 20 de km de unde stau Bruno&Dana ) ii intreb a cui zi este. Ei cica nu stim.
Io: Da un cadou ceva nu luam?
Ei: Pai vedem acolo , luam o sticla de ceva.
ajungem acolo, erau 2 tonete cu chipsuri si cola . Asa ca ajungem la concluzia ca nu mai luam nimic :)).
Binee…
Io: Da cine ne-a invitat aici?
Ei: Unu pe care il stiau ei de ceva timp si care e si el invitat.
Io: Pai si nu ne stie sarbatoritul?
Ei: Nu. (mirati ca tot intreb eu atatea).
Bine… ajungem. La usa o tipa. Cica stati putin! Intra si inchide usa. De sus se aud rasete , se vad flashuri de fotografii, Happy Birthday-uri…. Dupa vreo 2 minute de stat la usa iese unu. Cica trebuie sa ne faca o poza. Ok. ne face poza, noi ii spunem la multi ani, el ne explica ca nu e ziua lui si sa intram.
Am intrat intr-un apartament in care erau cred vreo 80 de oameni :). Petrecere stil tramvai.


Nu stiu daca a remarcat cineva din cele 2 fotografii ca toata lumea, cu exceptia mea si a lui Bruno, erau fie chinezi, fie pachistanezi. Asa ca m-am bagat in conversatii… Dupa ce Dana le-a spus prietenelor ei ca eu am venit cu motocicleta din Ro, una a ajuns la concluzia ca sunt un fel de Che Guevara, care si asta facuse o excursie cu motorul, si atunci le zic ca am venit sa fac o revolutie in Londra. Ele ma intreaba daca am vreun plan, le zic ca am ” a plan ” , dar cum nivelul de engleza era super ridicat, in cam 20 de secunde grupul organizat de chinezoiace voiam sa le duc cu „my plane” :)). Incerc sa le explic ca nu am nici un avion, moment in care vine salvator Bruno cu un pachistanez cu care se imprietenise el si care era foarte interesat de planul meu si al lui Bruno de a invatza poporul taiwanez sa bea . ( Asta e o alta poveste mai veche) . Ideea e ca totul era o gluma, doar ca baiatul era ametit si nu mai scapam de el, pt ca el voia sa stie detalii si sa join the association. :)) A fost tare, doar ca la un mom dat am reusit sa ii conving pe astia sa plecam. Deja cateva beri chinezesti ( marca Tiger) fusesera consumate, plus un punch cu ceva f ciudat. Arata ca o salata, avea si castraveti in el, doar ca era f tare (alcoolic vorbind).
Mergem in Soho. Zona de distractii a Londrei. Nu ati vazut in viata voastra ce era aici. Petreceri peste petreceri, baruri si discoteci, tot felul posibil de oameni care mai de care mai vesel si mai beat. Carbon deja intrase intr-un club ( 20 de lire intrarea) noi ne asezam la rand. A fost prima data cand am vazut rand de ala la club, cum vedeti prin filme. Stam, si stam si stam, si apoi plecam pt ca daca mai stateam putin adormeam acolo.
Ajungem intr-un bar, mai servim cateva beri, si apoi proprietarul vine si ne invita jos, unde era ghici ce… club latino 🙂 Intre timp ma suna si Carbon care se imprietenise cu un turc , sofer de ricsha ( aveau astia niste biciclete cu 2 locuri in spate, ca o ricsha si erau mai eficienti decat taxiurile pe acolo). Vine si el cu Violeta. Si ne apucam de incercat coctailuri fratilor.
La propunerea lui Bruno, alegem unul care se servea intr-un fel de vaza. Cand am vazut ca ala a amestecat toate sticlele pe care le avea la bar in coctailul nostru ne-am pus noi cateva intrebari, dar dupa primele guri din licoare, nu am mai fost capabili sa ne punem intrebari asa ca i-am dat inainte :).
Am stat si aici pana ne-au dat afara ca s-a inchis. Am ajuns acasa pe la ora 7 dimineata si am cazut lati toti. Eu dormeam pe un pat gonflabil in living. Nu cred ca au trecut 30 de minute ca ma trezesc, pe deasupra mea treceau paramedici, pompieri si tot felul de uniforme, se foaiu toti, si nu reuseam sa inteleg daca visez sau nu. Nici mintea nu ma ajuta prea tare. La un mom dat il vad pe Bruno, vine la mine si imi spune „Don’t worry, we are leaving now”. Eu incerc sa-i explic ca nu pot pleca pt ca sunt in chiloti. El imi zica ca nu eu plec, ci doar o duce pe Dana la spital ca a venit ambulanta. Nu cred ca va puteti inchipui cam ce era in mintea mea, trezit brusc de toata agitatia asta, intre timp paramedicii treceau peste mine, eu fiind chiar in usa cu patul meu gonflabil. In sfarsit, am inteles ca i se facuse rau lui Dana si ca o duc la spital. Din fericire totul a fost ok, s-au intors pe la 11 dimineata si ei s-au culcat.
Eu am plecat sa vizitez.

Am reusit sa inteleg mai bine de ce e atat de apreciata zona unde stau prietenii asita ai mei, mai departe de densitatea de Aston Martin si Lamborghini din zona. E superba zona, parcuri, terase, etc.
Ajung la un Starbucks unde iau o cafea medie si o prajitura cu ciocolata. Medie my ass :)). Mi-au dat 2 litri de cafea 🙂

Reusesc in vreo ora sa o beau, timp in care apare si Carbon, cu energia lui debordanta, cica hai sa mergem la London Dungeon. Hai frate, nici nu stiam ce e dar hai.
Era un fel de labirint in care scopul celorlalti era sa te sperie de sa faci pe tine :). Si au reusit. Efecte speciale, tot felul de chestii, multi actori, foarte fain in final. Ne-am distrat , chiar daca era adresat mai mult celor de pana in 18 ani cred:). Nu stiu cum s-a intamplat ca numai pe mine ma luam actorii aia prin camerele prin care treceam si aveau nevoie de un „voluntar”. L-au halit si pe Carbon odata. Il intreaba unul What’s your name and where are you from ?
Carbon: George, and I am from Romania.
Ala: Sorry?!!
Carbon: George, and I am from Romania.
Ala: No, I’ve heard you, I’m just sorry for you! :))))
Don’t worry ca asa a ras de toti de acolo indiferent de unde erau. Eu am fost judecat si condamnat la moarte prin impuscare de doua ori pt ca am fost vazut umbland imbacat in rochie si pantofi printr-un port plin de marinari :)).

In alta camera mi-au scos o bucata de creier si sangele… asa ca a fost ok.

Dupa un pranz servit langa London Bridge , o pizza clasic englezeasca :), am pornit inspre casa, obositi ca vai de noi.
Iata cateva poze de pe terasa de unde a mancat. Cred ca poti manca si …. ce vreti voi , ca tot va plac atunci cand sunteti aici. Foarte frumoasa si foarte placuta Londra asta.


My new shoes :).


In drum spre casa ce zic eu, are rost sa ma culc acum? Nuuu… Asa ca ma duc si ma intalnesc cu Lorena, o prietena veche pe care nu o mai vazusem de multi ani, si care sta intr-o zona f apropiata de Richmond ( unde stau Bruno si Dana). Si uite asa ne intindem la vorba si iar se face 2 noaptea :).

Din fericire , noaptea asta nu au mai fost nici un fel de urgente, asa ca am dormit bine, am luat micul dejun, si acum urmeaza sa ma vad cu Matthew si sa merg sa ma instalez la hotelul unde voi sta pt urmatoarele zile cand incepe The long way back home.
Abia astept sa vad ce imi mai arata Londra zilele urmatoare.
Va pup, va salut, si lasati-mi aici lista cu ce vreti sa va aduc 🙂

Numai bine!

Publicat în The trip to London | 4 comentarii

woooow !

Am spus intotdeauna ca prietenii sunt cei mai importanti. Prietenii adevarati. Fiecare defineste cum vrea notiunea asta, si asa cum am tot zis pe blog, totul e relativ. Din punctul meu de vedere prietenii sunt cei care iti sunt alaturi si te ajuta atunci cand ai nevoie, si mai mult decat atat, te ajuta atunci cand nu le e cel mai la indemana sa o faca, sau cand au chiar ceva de pierdut facand-o.
Mi-au venit toate astea in cap pentru ca am vazut un film pe facebook azi. L-am pus si pe pagina mea de FB dar vi-l arat si aici : . Nu cred ca sunt necesare comantarii.
Chestia e ca tot drumul asta lung pe care l-am facut pana acum m-am tot gandit la prietenii mei, si desi ii pot numara pe degete sunt foarte mandru de ei. Am cativa prieteni extraordinari, pe care ma pot baza oricand si care se pot baza pe mine oricand.
Cred ca doar cei care nu au incercat sa fie prietenii cuiva vreodata, sa ii ajute doar pt ca apoi sa simta implinirea unui om care a ajutat un alt om, doar astfel de oameni nu pot intelege. Pentru mine nu este nimic mai dur decat sa simt ca am dezamagit un prieten, si pe cealalta parte, implinirea si bucuria pe care o simt cand am ajutat pe cineva si chiar daca persoana aia stie sau nu sa multumeasca, e deajuns.

Si mai cred ceva, ca doar daca ajungi la un mom dat sa ai nevoie de un prieten cu adevarat, poti intelege ce inseamna sa fii un prieten adevarat.

Gata, am vrut doar sa scriu astea pt ca m-am gandit mult la treburile astea pe drum, cand singur in casca acolo ai timp sa canti, sa tipi, sa gandesti… si filmul de azi dim de pe FB m-am impresionat.

Va pup!

Publicat în The trip to London | Lasă un comentariu

from Oxford to Sheffield = fratele Carbon :)

Revenim la povestirile de drum. Va scriu acum din Sheffield. Am ajuns aseara pe la ora 12 noaptea. Eu am ceasul fixat tot dupa ora Romaniei. Din patriotism, si nu din lene de a-l schimba :).
Nu am mers f multi km ieri, vreo 300, dar ultimii 200 i-am facut dintr-o bucata. Si ce bucata… mi-au inghetat si ochii in cap si parul si unghiile :)) vorba lui taica-miu.
Ziua a inceput cu vizitarea Oxfordului. Din nou, aceeasi impresie ca si la Cambrige, cu toate ca la Cambrige atmosfera de universitate era mai prezenta, dar si aici am gasit un oras fain, cu multi multi tineri de toate natiile si cu turnuri si cladiri de te faceau sa te intrebi ce sunt la fiecare pas.
Orasul mi s-a parut mai vechi, sau mai putin modernizat. Funny e ca era un tip cu un grup de chinezi si tot umbla ala si intreba unde e universitatea. Ne-a intrebat si pe noi, si tot nimerea la alti turisti care nu stiau ce sa ii spuna. Cand intr-un final a gasit un localnic, intamplator pe langa mine, mi-a placut ce raspuns i-a dat la intrebarea unde e universitatea: „Everywhere” . Si chiar asa era.
Am urcat in Carfax Tower, un turnuletz inalt inalt care iti declanseaza si raul de inaltime si senzatia de claustrofobie combinat. 🙂 urci pe o scara mica mica si ingusta , in spirala de zici ca ai sa iti calci pe cap singur… 🙂 nu stiu cum vine asta dar cam asa e senzatia.

Si urci mult. Urci pana zici ca ai ajuns in Rai, si apoi mai ai doar vreo 20 de trepte din piatra si ai ajuns in turn. Si e un turn. O zona patrata de 10m/10m cu o luneta.
In schimb de sus vezi tot Oxfordul, faci poze, orice vrei, numai sa nu arunci cu gunoi jos 🙂


De jos turnul arata cam asa:

Dupa o cafelutza si un corn cu ciocolata, servite intr-o piatza ce parea centrala 🙂 cel putin mie

… am plecat mai departe spre casa unde s-a nascut William Shakespeare. Stratford-Upon-Avon e numele localitatii, daca vrea cineva sa tina minte :). I don’t !
Aici vizita a fost scurta pt ca nici casa lui nu era prea mare, in schimb, iar , cei de acolo au reusit sa amenajeze foarte frumos un tur si explicatiile primite de la ghizi erau intr-un fel funny, pt ca se legau de tot felul de elemente umane si nu mergeau pe citate din carti de istorie 🙂 . Am observat stilul asta „prietenos” de a explica lucruri la mai multe chestii prin Anglia, inclusiv la companiile de telefonie mobila, cand suni la relatii cu publicul si iti raspunde robotul, mesajele lui sunt mai funny, mai umane…
Revenind…
Shakespeare asta .. mare om , mare caracter 🙂

Asta e inelul ( sigiliul ) lui, si monograma aparea peste tot prin casa si pe toate documentele sale.

Aceasta este casa in care s-a nascut. O casa marisoara pt vremurile alea, si destul de imbarligata. By the way, biletele de vizitare sunt valabile 1 an, asa ca daca cineva intentioneaza sa viziteze zona , ii pot oferi un bilet gratuit :).

Cum va spuneam toate sunt prezentate intr-un mod amuzant si prietenos, nu sumbru. Uitati de ex cum era prezentata bucataria familiei:

De aici am plecat tzeava, directia Sheffield, unde asa cum va spuneam am ajuns aproape de miezul noptii.

M-am intalnit cu fratele Carbon ( George de fapt ) si cu prietena lui care ne-a gatit o cina peruana super buna. Dupa cateva beri in casa si inca una intr-un bar din apropiere am inchinat steagul si am dormit neintors pana azi dimineata.

Thank you again for the delicious dinner ! I will try more peruvian food from now on as I seem to like it :).
Fratele Carbon, baiat super super , ne-a incantat si cu un mic concert de nai, ( ai nai, n-ai nai, doar ca el are nai ) 🙂

In seara asta se anunta o petrecere, si maine dimineata plecam spre Londra unde ma voi intalni cu alti prieteni. Am vb cu ei si deja se anunta si acolo doua petreceri, asa ca … sanatate si bani sa avem , ca Anglia e plina de oportunitati. 🙂

Va salut acum pt ca trebuie sa duc motorul la un service din apropiere, unde tot Carbon mi-a aranjat sa ii fac o inspectie si ce reparatii mai are nevoie dupa prima bucata a drumului. Pe maine!

HAVE FUN!

PS: E asa bine fara cizmele de moto … 🙂 mi-am cumparat tenisi chinezesti si sunt extraordinari 🙂

Publicat în The trip to London | 2 comentarii

Ati auzit de BLENHEIM PALACE?

Eu nu, pana ieri. A tot insistat Dragos sa mergem sa il vizitam asa ca … l-am vizitat. 🙂 Again… impressive! Stateam si ma gandeam ca tot incercam noi sa ne aliniem si sa ne rasaliniem la norme europene si la standarde. Cred ca sansele sunt foarte mici sa ne iasa asa ceva. Si totul porneste de la baze. Ma uit prin tara asta pe care o tot strabat de colo colo, si la prima vedere oamenii par asa de aerieni. Dar nu cred ca sunt. Pt ca ma uit la toate palatele, castelele si alte chestii de genul asta pe la care trec. Fratilor, sunt monumentale. Oamenii astia de sute de ani construiesc chestii colosale, dezvolta tehnologie, fac chestii bine 🙂

Blenheim Palace (Britain’s Greatest Palace – cum il numesc ei – http://www.blenheimpalace.com ) este palatul unde s-a nascut Churchill. Din parcare totul e impresionant, prin marime si prin niste intrebari stupide care iti vin in minte , sau ma rog, imi vin in minte. Cine tunde atata iarba? 🙂 Nu poti cuprinde cu privirea tot domeniul palatului. E palatul, gradinile, cascadele, gradina de trandafiri, si multe alte zone ,hectare de teren, care arata impecabil, fara sa vezi nicaieri oameni care sa lucreze la a le intretine. Mare lucru cred ca e si faptul ca nici nu am vazut pe cineva sa arunce un gunoi pe jos.
Acum ma uitam ca fotografiile facute cu telefonul meu miraculos nu prea sunt asa faine. Abia astept sa culeg fotografiile facute de ceilalti, de prin toata excursia, nu doar de aici.

Asa se vede intrarea in curtea palatului , cam de la jumatatea distantei dintre parcare si palat. De fapt nu am sa mai incerc sa va explic cat de mare era… era doar fooooarte mare. 🙂

Intrarea in palat,

… si aici dupa ce intri in curtea interioara, e intrarea in palatul propriuzis.
De la intrare am fost informati ca nu avem voie sa facem fotografii in interior, asa ca ce am reusit sa pozez a fost pe ascuns si sub atenta urmarire a unei babe. 🙂
Palatul se viziteaza din doua tururi. Parterul il vizitezi normal ca pe orice alt muzeu, din loc in loc sunt ghizi care explica fiecare element in parte, dar daca vrei treci tu mai departe si iti vezi de mirarea proprie. Etajul in schimb este tehnologizat. Se fac tururi ce incep la ora fixa si apoi grupurile de oameni merg odata, usile se deschid din 3 in 3 minute cred, si cand se deschide usa treci mai departe. In fiecare camera prin care treceam erau tot felul de instalatii multimedia, care mai de care mai interesanta.
Asadar va arat acum cateva fotografii facute pe ascuns prin palat.





Asta e actul de proclamare ca si presedinte. Tare, nu?

Ce mi s-a parut interesant e ca familia inca traieste in palat. E o zona care e inchisa publicului, si acolo familia isi desfasoara viata normal. Am vazut tot felul de poze chiar din zonele vizitabile de la tot felul de petreceri si festivitati… invitati gen Bill Clinton, etc.

Foarte frumos. Imi pare rau ca am mers in asa viteza prin toate locurile pe care le-am vizitat.
Revenind la concluzia cu care de fapt am inceput acest articol, nu vad nici o sansa ca noi ca si popor sa ajungem civilizati la nivelul tarilor gen Anglia. Oricat de lenesi si cum mai vreti voi sa le spuneti, i-am numi pe oamenii astia, au o istorie, si niste realizari care te lasa masca oricine ai fi.
Again… TOTUL E RELATIV ! Daca te uiti la Palatul Culturii din Iasi de ex, ti se pare colosal. Asta pana ajungi si vezi ce au facut altii 🙂 si nu e vorba doar de marime, e vb de cum e realizat totul, cum e asezat, si ceea ce cred ca e cel mai important… CUM ISI RESPECTA ISTORIA.
Noi asta nu stim sa facem, sa ne respectam pe noi, istoria noastra, stramosii… noi doar radem de toti si toate.
Ce am vazut aici… respect pt cei 2 miliarde de lorzi si duci si regi si regina si tot ce inseamna Anglia, respect pt steag, respect pt tot ce inseamna tara lor. Si stiti ce? Se transmite, e contagios respectul asta.
Poate nu ar fi rau sa incepem prin a nu mai rade de noi .

Va pup!

Publicat în The trip to London | 2 comentarii

Clasic UK

O colectie de elemente ce mi se par a fi reprezentative pt stilul englezesc de viata 🙂 . Enjoy!






Pe asta mi-a trimis-o Dragos noaptea trecuta pe mail :).Thank you!

Publicat în The trip to London | 3 comentarii

Hi there, very good morning to you

Neata! Abia am facut ochi si vad ca merge netul asa ca pot urca fotografii facute ieri.
Cred ca cineva acolo sus a citit postul meu de aseara pt ca din ce vad pe geam vremea e super frumoasa azi 🙂 yeeey!
Trebuie sa ma grabesc pt ca trebuie sa eliberam camerele pana la ora 9. Asa ca iata cateva fotografii de ieri din Cambrige si de aici. Cum va spuneam a plouat tot drumul asa ca nu prea am putut face poze on the way.

Publicat în The trip to London | 2 comentarii