Concluzii? Multe. Atat de multe ca nici nu stiu de unde sa incep.

Am calculat azi… 6970 km . Atat am facut. Traseul in mare a fost Iasi-Fagaras-Bors-Budapesta-Viena-Salzburg-Elvetia(continui cu tarile ca orasele sunt prea multe)-Liechtenstein-Elvetia-Franta-Anglia-Franta-Belgia-Olanda-Germania-Austria-Ungaria-Romania.

A durat 3 saptamani. De fapt doua pentru ca o saptamana am stat in Londra. A fost … incredibil de frumos, a fost greu, a fost nebunesc pe alocuri, dar a meritat din plin. M-a intrebat cineva azi de ce am facut asta. Nu am stiut ce sa raspund pt ca nu pot spune ca am facut-o pentru cat de fain a fost. Nu aveam cum sa stiu asta inainte de plecare. Pot sa spun ca stiu de ce am sa mai fac de astea . De ce sa mint? Am facut-o pentru ca simteam ca trebuie sa o fac, ca sa imi demonstrez ca pot, ca sa incerc ceva nou, ca sa trec mai departe de a tot zice ca am sa fac, ca sa nu mai fie un vis si ca sa pot inspira pe altii sa faca la fel.

Sunt foarte curios daca am reusit ultima parte. Cred ca urmatoarele saptamani am sa imi innebunesc prietenii de cap cu povestiri. Va lua mai mult sa povestesc decat mi-a luat excursia in sine . Asta e un semn bun, nu? Imi pare rau ca oricat voi povesti nu voi putea sa le arat si sa ii fac sa simta cum era acolo. Care e bucuria aia pe care o ai cand te simti ca intr-un film pe drumurile din muntii Elvetiei, cat de linistita e Londra, si agitata in acelasi timp. Vreau sa imi conving prietenii sa vina cu mine data viitoare. Sau sa ma ia cu ei cand fac ei o aventura de asta.

Ce am mai realizat? Cu mare parere de rau am realizat ca Romania mai are foarte mult de evoluat pana sa ajunga o tara civilizata. Si mi-am dat seama in astea 3 saptamani ca nu tine de aruncat gunoi pe jos, sau de scuipat pe strada. E mult mai adanc. E vorba de faptul ca nu vrem sa fim civilizati, ca nu stim cum sa fim. Am vazut romani in Anglia integrati perfect, care respectau regulile de acolo, care faceau ce fac englezii si care erau linistiti si fericiti. Deci se poate. Dar nu vad nici o cale prin care Romania va ajunge sa fie civilizata pentru ca aici nu exista respect. Eh… nici nu vreau sa ma bag in discutia asta pentru ca nici nu cred ca-s capabil sa ajung la o concluzie.

Revenind… va recomand sa incercati sa va indepliniti visele. Incepeti cu cele mici, incepeti cu cele care va sunt la indemana. Incepeti ! E cel mai important sa te hotarasti, sa nu iti pese de ce spun ceilalti care poate incearca sa te protejeze cumva …

Eu am avut noroc de prieteni buni, de prieteni foarte buni mai bine spus. Toate vorbele lor, ajutorul lor, faptul ca imi spuneau ca au citit aia pe blog si ca le-a placut poza aia, si ma felicitau cand mai vb la tel sau cum a fost Dragos care si-a schimbat si programul excursiei din cauza mea pt ca planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din targ si nu puteam face 1000 km pe zi . Am prieteni extraordinari. Le multumesc ca au fost cu mine intr-un fel sau altul in excursia asta, si imi doresc f f f tare ca data viitoare sa fie cu mine fizic acolo.

Nu va mai spun ce sentiment fain a fost in zilele in care am vazut ca 250 de oameni citeau ce scriam eu. . Le multumesc frumos tuturor celor ce au citit si au comentat .

Nu are rost un moment de ala gen Oscar acum, nici nu am avut cum sa aduc magneti de frigider la toti ). Am eu o problema cu suvenirurile din excursii. Nu le vad rostul. Suvenirul meu este blogul asta.

Cel mai citit post a fost cel despre pasiune. Asta inseamna ca lumea are pasiuni , poate. Incepeti sa le puneti in practica. Astea sunt importante.

Londra in continuare ramane orasul meu preferat. Urmatoarea expeditie moto vreau sa o fac in Elvetia in schimb, pentru ca daca la o trecere rapida a reusit sa ma impresioneze atat de mult… imi inchipui ca daca reusesc sa o colind cateva zile … anyway.

Ca sa inchei. Nu stiu ce sa fac cu blogul asta mai departe, pentru ca momentan nu mai stiu despre ce sa mai scriu. Dar mi-a venit o idee. Daca vreti sa scrieti despre alte pasiuni ale voastre sau sa va faceti reclama la bloguri similare va rog sa imi dati un semn si cu cea mai mare placere va ajut. Scrieti-mi pe andrei@code932.com daca aveti istorioare despre expeditii sau idei pt unele noi si le pun aici pe blog sa ii inspiram si pe altii. Orice.

Va multumesc ca m-ati insotit in expeditia mea si va doresc sa va impliniti pasiunile si dorintele!

Andrei

In parcarea de unde am cumparat biletele, imi asez ( a se nota ” asez” ) geanta pe locul pasagerului de la motocicleta, ma echipez si plec. Ajung pe linia 203 asa cum zicea biletul, gata de imbarcare, eram putin cam molesit pt ca pe drumul scurt de o ora jumatate ma plouase de doua ori deja .  Dau sa ma rezem de geanta cu haine si era sa cad pe spate. Geanta nu-i! Soc!

Imi pica fisa instant ca am uitat sa o leg deci e clar ca mi-a cazut pe undeva pe drum . Marfa zic si o iau inapoi pe interzis ofcourse, pt ca nu prea ai pe unde sa mai iesi de pe culoarele alea. Ajung, geanta mea era in parcare cazuta acolo, exact in locul unde fusese motocicleta parcata. Probabil nimeni nu s-a sinchisit sa imi fure colectia de tricouri si sosete .

Ajung inapoi, intru pe ferry, unde un francez care dupa parerea mea nu intelegea nici engleza nici franceza, zicea doar Oui Oui, orice ii ziceai sau intrebai… imi leaga motorul intr-un suport acolo. Fensi!

Drumul a fost fain, din pacate eram incarcat pe langa costumul de moto, de geanta, si de costumul de ploaie, casca cu cele 2 navigatii ( pentru viata mai lunga a bateriei ), telefon, etc. Asa ca am stat pe un scaunel tot drumul pentru ca nu aveam cum sa ma misc prea mult cu toate alea la mine. Peisajul a fost fain pentru ca am vazut mai multe ferry-uri traversand in acelasi timp canalul.

Scriu in mare viteza dupa cum vedeti pentru ca am doar o ora la dispozitie si oricat de simple ar parea de obicei un post de asta ia mai mult pana il scriu . Sunt la inceput, ce sa-i faci.

Revenind. Ajung in Franta, imi fac o idee cam pe ce directie sa o iau , in ideea de a economisi bateria la navi. Si da-i bataie. Franta – Belgia – Olanda – Germania. Targetul era sa ajung la Frankfurt ( aprox 700 km ). cu toata intarzierea de la Dover parea imposibil. Dar nu m-am lasat. La ora 12 noaptea am ajuns la un motel pe autostrada cam la 50 de km dupa Frankfurt. Dupa ce ma chinui sa ma inteleg in germana cu nenea de la receptie, pt ca nu stia inglish, ii dau pasaportul si ma intreaba “Doriti si mic dejun?” . Era roman .

Sa nu uit. Din experienta mea de pana acum … Belgia are cei mai idioti soferi. Imaginati-va ca am traversat toata tara, si pe autostrada, fiind probabil ora de varf, era plin. Toti mergeau pe toate cele 3-4 benzi pe sens cu aceeasi viteza. Era ca o masa de masini care se misca. Super idioti. Nici unul nu se dadea la o parte… nu am mai vazut niciodata asa ceva.

Si daca tot m-am apucat de caracterizat autostrazile… Franta – very windy, Olanda – simple si foarte ok, cu multi belgieni insa care mergeau ca la ei acasa. Germania – ce sa mai zic. Daca in alte tari mergeam cu 150 si ii depasea pe toti, in Germania mergeam cu 170 si ma depaseau toti. Azi am ajuns la Viena, si autostrada din Austria mi se pare foarte eficienta. Viteza e mai mica decat in Germania dar toata lumea merge foarte corect si parca acoperi distantele foarte rapid.

Oricum, asa respect pt motociclisti cum am vazut in excursia asta nu imi inchipuiam. Peste tot, chiar si in Belgia . Motociclistii pot merge intre ultima si penultima banda si toata lumea se da la o parte din calea lor. Chiar si in aglomeratii, sau blocaje, toti se dau la o parte si fac loc motociclistilor.

Iar Anglia… e raiul moto. Totul e gratuit. Daca toti cu masini se plang ca nu gasesc parcare, sau ca e foarte scumpa, si asa este… pt motociclete totul e gratuit. Chiar si in parcarile mari, supraetajate, sunt locuri speciale pt moto, gratuite. Motociclistii nu platesc pe autostrada, prin tunele, nicaieri. Super! Bravo lor!

Asadar, ieri, Londra – Frankfurt + , cam 750 km, plecat de la 8 am, ajuns la 12 noaptea. Azi, am plecat la 10:30, si am ajuns in Viena pe la 7 pm parca. Am mers relax, putin mai repejor prin Germania si apoi iar cu 130-140 in Austria dar am ajuns f ok, dupa alti 700 km. Maine mai am doar vreo 500 km si ajung in Romania . Back home! Probabil am sa dorm in Cluj si apoi dimineata pornesc spre Iasi-ul cel drag!

Imi tot amintesc momente din vacanta asta si imi dau seama cat de faina a fost. Abia astept sa ma vad cu prietenii si sa le povestesc. Va mai adaug cateva poze de pe drum ( stupide ca de obicei dar simpatice) si apoi public articolul pt ca imi expira timpul.

Va pup si see you soon!

Si am pastrat pt final desertul!

See you in Iasi!

Revenind la draga noastra limba stramoseasca… tocmai am venit de la un mare fancy mega stutz de restaurant de 5 stele. Ne-a costat ceva dar in schimb am mancat cea mai buna friptura de vita din viata mea, si am vb si franceza . Merci, Bruno et Dana! Pentru ca ei m-au insotit la acest restaurant, de fapt ei m-au invitat.

Prima poza e resturantul, numele lui, iar in a doua poza e friptura.

Azi toata ziua a stat sub semnul mancarii. De dimineata am incercat sa ma organizez cu Bruno si cu Dana sa ne vedem dar nu prea ne-a iesit asa ca a aparut salvator Matthew care a zis sa cobor din hotel si vedem noi. Am inceput cu o cafea cu lapte intr-un muzeu/librarie/coffee shop. Superb. Dupa o discutie de vreo ora despre femei, reguli in viata, stiluri de viata si decizii … am decis sa facem o plimbare cu masina cea decapotabila prin zonele mai turistice ale Londrei. Am ajuns astfel pe la Tower of London si am trecut pe London Bridge

Trebuie sa ma grabesc sa termin post-ul asta pentru ca Dragos este in drum spre hotelul meu, si trebuie sa ii dau toate bagajele, inclusiv laptopul. Maine dimineata plec spre Frankfurt singur, urmand ca acolo sa ma intalnesc cu ei poimaine dimineata. Funny stuff si cu orientarea asta turistica. Asa ca de maine iar trec pe iPhone only. Daca am noroc de retele wireless bine, daca nu… mai scriu cand ajung in tara. Oricum ar fi urmeaza 3 zile grele cu cate minim 750 km in fiecare zi pe care trebuie sa ii acopar.

Revenind la ziua de azi… dupa o mica plimbarica in Londra, ca sa nu zic ca nu am trecut pe langa punctele mari de interes, am ajuns intr-o piata de mancare.

Vreau sa ma opresc putin asupra acestui subiect si sa va spun ca englezii au un mare cult pentru mancare. Cel putin cei pe care ii cunosc eu. Pietele lor sunt foarte mari, pline de tot felul de tonete unde lumea prepara care mai de care diverse specialitati si care te imbie sa gusti. E extraordinar cate mirosuri se amesteca si cate sortimente gasesti. Azi nu a fost o exceptie. Am inceput cu un hamburger de miel, urmat apoi de un fel de tortilla mexicana sau ceva cu multa carne sarata si cateva alte condimente pe care nu le-am recunoscut dupa gust sau nume.

Cand am zis ca suntem plini a urmat o portie de cartofi fierti plini cu branza. Am zis gata, nu mai putem, stateam deja cu burtile la soare in curtea unei biserici (catedrale) din apropiere unde am si mancat alaturi de alti 100 de oameni

Relaxare totala. Cum nu se putea sa terminam festinul fara putin desert…

… si bineinteles un ceai. By the way… camera mea tot a guma de mestecat miroase de la punga de ceai cumparata de aici. I love it!

Dupa asta , ritmul pasilor a scazut la 50%, si nu stiam cum sa facem sa ajungem la masina sa ne aruncam in scaunele de piele ale Lexusului. Eram epuizati de atata mancare.

Lovely feeling. Va mai arat cateva fotografii mai arhitecturale facute pe drum inapoi. Am aflat ca in Londra se construieste “the Shard” ( tradus am inteles ca inseamna ceva gen ciobul) care se vrea a fi cea mai inalta cladire din Europa. Deocamdata nu e foarte inalta:

Alte chestii care mi-au placut:

Asa ca am venit inapoi la hotel, respectiv Matthew acasa la el, si am tras un pui de somn. Scurt pentru ca a venit Dragos , yeee dupa vreo 6 zile de cotrobait prin Anglia si Scotia…

By the way… asta e hotelul unde mi-am petrecut sejurul in London city:

Dupa inca o tura prin Camden Market, am mers la cina cu Bruno si Dana si acum am revenit la hotel.

Asa ca va doresc un weekend frumos pentru ca deja e vineri si ne vedem in tara ! Daca reusesc sa mai scriu de pe drum o voi face, daca nu … va scriu dupa ce ajung!

Va pup!

Am hotarat sa petrecem o zi prin zone ale Londrei care nu sunt neaparat vizitate de turisti, dar am inceput cu una care cred ca e atractie clasica, Camden market. Nu prea va puteti inchipui ce e acolo. Eu nu am mai vazut nicaieri pe unde am umblat asa ceva. E a doua oara cand ajung in Camden market, si am observat ca o zona care era foarte mare cand am vazut-o prima data, acum s-a dublat . In Camden market, e un fel de bazar dus la extrem. Nu cred ca e ceva ce sa nu gasesti aici. Sute sau mii de butique-uri cu tot ce iti trece prin minte. Chestii noi, vechi, foarte vechi, manufacturi, haine, mancare, jucarii, electronice, tot ce iti poti inchipui si ceva in plus. Totul este adunat intr-un peisaj super fain facut. Zona mea preferata din Camden market se cheama “The stables” si e plina de sculpturi imense cu cai.

Dupa ce am servit o copioasa si traditionala masa mexicana, am inceput sa umblam prin labirintul de magazine. Asa cum va spuneam poti sa stai sa casti gura ore si ore la toate chestiile pe care le gasesti acolo. Tocmai ii explicam lui Matthew ca daca ar fi sa ma gandesc la haine imi vine in minte doar ca imi plac tricouri cu personaje din desene animate. Nu am terminat de spus asta si dupa un colt…

…raiul pe pamant. Asa ca m-am pus pe treaba si in 15 minute am reusit sa imi maresc colectia de tricouri cu 7 noi exponate .

Ziua deja incepuse foarte bine.

Apoi a urmat o plimbare minunata prin oras, vremea a fost superba, nu am vizitat nimic din locurile clasic turistice, asa ca a fost foarte misto.

Am trecut prin Notting Hill, prin alte cartiere luxoase, am vazut preturi incredibile la case si apartamente ( 6 milioane, 10 milioane de lire )… De ce ar da cineva atatia bani pentru un apartament. E incredibil. Si pot sa spun ca nu difera mult cele de 1 milion de cele de 10 milioane. Anyway… am ajuns la Harrod’s , alta oaza de lux si preturi de ti se invart ochii pe dos in cap. Din pacate nu am fost capabil sa apreciez astea pentru ca nu reusesc sa inteleg moda , dupa cum probabil multi si-au dat seama din stilul meu vestimentar.

Am gasit in schimb un magazin, un brand tot asa necunoscut mie dar mi-au placut niste papuci.

Dar vaaaai! Era sa uit. In Camden market am fost sa bem un ceai. Am gasit un ceai care miroase exact cum mirosea guma de mestecat cand eram eu mic. Nu mai tin minte ce marca era… oricum … am cumparat un pachet de ceai si am sa le pregatesc prietenilor cand ajung acasa o cana de amintiri

La gust nu e asa de bun, dar mirosul e incredibil. O sa vedeti!

Alta chestie ciudata pe care am vazut-o in Camden market… niste bazine cu pestisori in care iti bagi picioarele si astia iti mananca pielea moarta de pe ele. Cam … ciudat.. mi s-a parut dar lumea statea la coada acolo.

Atatea chestii ciudate prin Anglia asta… dar ce e mai interesant e ca toate par la locul lor aici. Intotdeauna am zis ca Londra este orasul unde oricine se potriveste. Gasesti orice, orice fel de om, orice business, orice vrei .

Dupa ce am mancat a urmat o plimbare de-a lungul unui canal care cica inconjoara tot orasul daca ai cateva zile la dispozitie sa mergi atat , foarte frumos amenajat,

si trecand pe langa gradina zoologica am avut norocul sa vedem girafele. Foarte comice de altfel

Nu stiu de ce am fugit atat de mult de a vizita locurile clasice, dar am redescoperit ca Londra, mai departe de istorie si de atractiile turistice, e un loc unde poti sta. E un loc unde poti opri timpul si te poti simti cum vrei tu. Nu stiu de cate ori sa mai repet cat de frumoase sunt parcurile si cum peste tot gasesti o bucatica de verde, pe care te poti si aseza fara sa distrugi iarba statului , si ce e si mai frumos ca lumea face asta. Lumea sta pe iarba si discuta si citeste, foarte multi oameni cu carti in mana am vazut si prin autobuz si prin parcuri… mai avem multe de invatat despre ce inseamna viata frumoasa.

Seara s-a incheiat cu o cina delicioasa la Matthew acasa, si apoi meciul Anglia – Ungaria, castigat din fericire de englezi cu 2-1.

El este Matthew, by the way, si asta este Lexus-ul care ne-a plimbat prin Londra in a pimp style . Ah. Era un cd in masina cu muzica f faina. Sa nu uit sa intreb cine era interpretul ca era perfecta pentru plimbari .

Azi… nu stiu, vedem ce facem ! Oricum ceva interesant pt ca maine dimineata plec spre tzaraaaa! Va pup!

Am efectuat apoi o manevra clasic romaneasca, mi-am mutat motocicleta langa o sectie de politie de langa hotel. Sper ca e safe acolo pt urmatoarele 2 zile .

Apoi a urmat aventura cu iphone-ul despre care am scris alt post. Foarte frumos si impresionant sediul Apple, si am avut ocazia sa ma si joc cu toate produsele lor. La capitolul “customer care” pot sa le dau nota 20. Era plin de angajati de-ai lor, asa numitii “Apple genius” care forfoteau si ei printre sutele de oameni din magazin si iti explicau orice voiai. Daca ii intrebai cum sa inchizi si sa deschizi laptopul stateau jumatate de ora cu tine si iti aratau.

La plecare, victorios, cu iphone-ul in sacosa si cu pantalonii uscati, voios, pt ca se oprise si ploaia, am pornit-o spre hotel. Am mai vazut si cateva spectacole pe strada, spectacole care adunau zeci de oameni, iar cei ce le faceau aveau o recuzita impresionanta, adica nu facute asa la panarama.

De fapt, ca sa nu mint, am vazut si un tip care strangea bani cantand la un con de ala portocaliu de circulatie. De ala care se pune pe strada cand vopsesc astia liniile dintre benzi de ex. Il folosea ca pe o trompeta si lalaia el ceva acolo, stand in fund pe un teanc de ziare. Si lumea ii dadea bani .
E o lume nebuna aici.

Pe drum spre hotel am trecut pe langa 5 parcuri. Micute, dar atat de frumoase si atat de ingrijite. Mi se pare una din cele mai faine chestii in Londra faptul ca au atat de multe parcuri si locuri unde poti sta, si unde te poti relaxa. Si lumea face asta . Parcurile sunt pline, bine, nu ieri pentru ca abia plouase, dar in general cand trec pe langa locuri de astea , e plin de lume, e plin de oameni care stau pur si simplu intinsi pe iarba si discuta sau citesc… si fac asta in pauza de pranz de la munca. Mi se pare extraordinara atitudinea asta relaxata. Nu va mai spun cat de relaxati sunt asa legat de orice problema.
Anyway… iata cateva fotografii facute in drum spre hotel ieri, imediat dupa ce se oprise ploaia.
Acum ca le vad parca mi-ar trebui un aparat foto mai bun (iPhone 4 ??? )

Am ajuns la hotel, am lasat pretiosul iphone 4 in camera si am plecat sa ma vad cu Lorena. Am primit indicatii prin SMS ce si cum sa fac, am ajuns ca baiatul destept in statia de metrou, am luat metroul in directia gresita vreo 2 statii, m-am intors, iar m-am ratacit, si in vreo 45 de minute am reusit sa fac un drum care trbeuia sa ia vreo 20 . Clasic Andrei, ce pot spune. Cand ies din statia de metrou, vad un nene, cu o fatza ciudata si un motor mare plin de poze si de harti.

Nenea asta, a facut pana acum :

E surdo-mut si vrea sa doboare recordul Guiness pt un surdo-mut care a traversat toate tarile ex sovietice. Oricum ar fi e colosal nenea. Si face toatea astea prin ajutor de la oameni care ii dau bani pt benzina, etc. Jos palaria!

Trecand peste momentul cu nenea, am reusit intr-un final sa ma vad cu Lorena, si cum barul unde trebuia sa mergem era plin ochi, am mers in altul , next door, care intamplator era cel mai vechi bar gay din Londra. Adica avea o adevarata traditie in asta. Am mai stat la discutii si la pahare de vin pana cand ne-au dat afara si apoi dupa ce am ratacit putin incercand sa gasesc o cale spre casa, chiar daca stiam de la inceput ca probabil fiecare pas pe care il faceam era intr-o directie gresita, am luat unul din clasicele taxiuri londoneze si am ajuns safe la hotel.

Azi vremea se pare ca este super faina, asa ca ma grabesc sa ma intalnesc cu Matthew care mi-a promis un tur al Londrei in Lexus-ul lui decapotabil. What a day…. again

Ciao!!
Uite si poza cu el Lira e restul de la 500 ca a costat doar 499

Va salut!

Intr-un final am ajuns la Londra. Pe drum era sa adorm de cateva ori pe motor, mai ales ca am prins si cateva ambuteiaje pe autostrada asa ca ce-am zis eu, destept fiind, sa iau un dublu espresso. Violeta din exces de zel mi-a luat unul triplu. Asa ca odata energizat am pornit la drum, si dupa vreo ora am intrat in Londra .
Prietenii de aici stau intr-o zona foarte posh a Londrei, posh-itate pe care am remarcat-o putin mai tarziu prin abundenta de Aston Martin-uri de pe strada ).
Vi-i prezint pe Bruno ( francez londonez ) si Dana ( taiwaneza londoneza) :

Dupa o mica discutie cu proprietarul cladirii unde stau ei, motivul fiind faptul ca eu bagasem motorul in gradina , si dupa lungi dezbateri pt ca aici parcarea reprezinta o mare problema, am decis sa fac un lucru stil englezesc. Am lasat-o pur si simplu pe strada, si am pus pe ea un biletel care spune ca daca cineva are vreo problema cu ea sa ma sune . Nu m-a sunat nimeni inca, deci e bine .

Asaa… dupa un dush, binemeritat si bine primit )) de catre ceilalti, Carbon si Violeta au plecat in oras sa se cazeze la hotel si noi urma sa mergem la un barbeque la ziua cuiva.
Fiti atenti aici stil englezesc . Cand ne apropiem de locul cu pricina ( cam la 20 de km de unde stau Bruno&Dana ) ii intreb a cui zi este. Ei cica nu stim.
Io: Da un cadou ceva nu luam?
Ei: Pai vedem acolo , luam o sticla de ceva.
ajungem acolo, erau 2 tonete cu chipsuri si cola . Asa ca ajungem la concluzia ca nu mai luam nimic ).
Binee…
Io: Da cine ne-a invitat aici?
Ei: Unu pe care il stiau ei de ceva timp si care e si el invitat.
Io: Pai si nu ne stie sarbatoritul?
Ei: Nu. (mirati ca tot intreb eu atatea).
Bine… ajungem. La usa o tipa. Cica stati putin! Intra si inchide usa. De sus se aud rasete , se vad flashuri de fotografii, Happy Birthday-uri…. Dupa vreo 2 minute de stat la usa iese unu. Cica trebuie sa ne faca o poza. Ok. ne face poza, noi ii spunem la multi ani, el ne explica ca nu e ziua lui si sa intram.
Am intrat intr-un apartament in care erau cred vreo 80 de oameni . Petrecere stil tramvai.


Nu stiu daca a remarcat cineva din cele 2 fotografii ca toata lumea, cu exceptia mea si a lui Bruno, erau fie chinezi, fie pachistanezi. Asa ca m-am bagat in conversatii… Dupa ce Dana le-a spus prietenelor ei ca eu am venit cu motocicleta din Ro, una a ajuns la concluzia ca sunt un fel de Che Guevara, care si asta facuse o excursie cu motorul, si atunci le zic ca am venit sa fac o revolutie in Londra. Ele ma intreaba daca am vreun plan, le zic ca am ” a plan ” , dar cum nivelul de engleza era super ridicat, in cam 20 de secunde grupul organizat de chinezoiace voiam sa le duc cu “my plane” ). Incerc sa le explic ca nu am nici un avion, moment in care vine salvator Bruno cu un pachistanez cu care se imprietenise el si care era foarte interesat de planul meu si al lui Bruno de a invatza poporul taiwanez sa bea . ( Asta e o alta poveste mai veche) . Ideea e ca totul era o gluma, doar ca baiatul era ametit si nu mai scapam de el, pt ca el voia sa stie detalii si sa join the association. ) A fost tare, doar ca la un mom dat am reusit sa ii conving pe astia sa plecam. Deja cateva beri chinezesti ( marca Tiger) fusesera consumate, plus un punch cu ceva f ciudat. Arata ca o salata, avea si castraveti in el, doar ca era f tare (alcoolic vorbind).
Mergem in Soho. Zona de distractii a Londrei. Nu ati vazut in viata voastra ce era aici. Petreceri peste petreceri, baruri si discoteci, tot felul posibil de oameni care mai de care mai vesel si mai beat. Carbon deja intrase intr-un club ( 20 de lire intrarea) noi ne asezam la rand. A fost prima data cand am vazut rand de ala la club, cum vedeti prin filme. Stam, si stam si stam, si apoi plecam pt ca daca mai stateam putin adormeam acolo.
Ajungem intr-un bar, mai servim cateva beri, si apoi proprietarul vine si ne invita jos, unde era ghici ce… club latino Intre timp ma suna si Carbon care se imprietenise cu un turc , sofer de ricsha ( aveau astia niste biciclete cu 2 locuri in spate, ca o ricsha si erau mai eficienti decat taxiurile pe acolo). Vine si el cu Violeta. Si ne apucam de incercat coctailuri fratilor.
La propunerea lui Bruno, alegem unul care se servea intr-un fel de vaza. Cand am vazut ca ala a amestecat toate sticlele pe care le avea la bar in coctailul nostru ne-am pus noi cateva intrebari, dar dupa primele guri din licoare, nu am mai fost capabili sa ne punem intrebari asa ca i-am dat inainte .
Am stat si aici pana ne-au dat afara ca s-a inchis. Am ajuns acasa pe la ora 7 dimineata si am cazut lati toti. Eu dormeam pe un pat gonflabil in living. Nu cred ca au trecut 30 de minute ca ma trezesc, pe deasupra mea treceau paramedici, pompieri si tot felul de uniforme, se foaiu toti, si nu reuseam sa inteleg daca visez sau nu. Nici mintea nu ma ajuta prea tare. La un mom dat il vad pe Bruno, vine la mine si imi spune “Don’t worry, we are leaving now”. Eu incerc sa-i explic ca nu pot pleca pt ca sunt in chiloti. El imi zica ca nu eu plec, ci doar o duce pe Dana la spital ca a venit ambulanta. Nu cred ca va puteti inchipui cam ce era in mintea mea, trezit brusc de toata agitatia asta, intre timp paramedicii treceau peste mine, eu fiind chiar in usa cu patul meu gonflabil. In sfarsit, am inteles ca i se facuse rau lui Dana si ca o duc la spital. Din fericire totul a fost ok, s-au intors pe la 11 dimineata si ei s-au culcat.
Eu am plecat sa vizitez.

Am reusit sa inteleg mai bine de ce e atat de apreciata zona unde stau prietenii asita ai mei, mai departe de densitatea de Aston Martin si Lamborghini din zona. E superba zona, parcuri, terase, etc.
Ajung la un Starbucks unde iau o cafea medie si o prajitura cu ciocolata. Medie my ass ). Mi-au dat 2 litri de cafea

Reusesc in vreo ora sa o beau, timp in care apare si Carbon, cu energia lui debordanta, cica hai sa mergem la London Dungeon. Hai frate, nici nu stiam ce e dar hai.
Era un fel de labirint in care scopul celorlalti era sa te sperie de sa faci pe tine . Si au reusit. Efecte speciale, tot felul de chestii, multi actori, foarte fain in final. Ne-am distrat , chiar daca era adresat mai mult celor de pana in 18 ani cred:). Nu stiu cum s-a intamplat ca numai pe mine ma luam actorii aia prin camerele prin care treceam si aveau nevoie de un “voluntar”. L-au halit si pe Carbon odata. Il intreaba unul What’s your name and where are you from ?
Carbon: George, and I am from Romania.
Ala: Sorry?!!
Carbon: George, and I am from Romania.
Ala: No, I’ve heard you, I’m just sorry for you! )))
Don’t worry ca asa a ras de toti de acolo indiferent de unde erau. Eu am fost judecat si condamnat la moarte prin impuscare de doua ori pt ca am fost vazut umbland imbacat in rochie si pantofi printr-un port plin de marinari ).

In alta camera mi-au scos o bucata de creier si sangele… asa ca a fost ok.

Dupa un pranz servit langa London Bridge , o pizza clasic englezeasca , am pornit inspre casa, obositi ca vai de noi.
Iata cateva poze de pe terasa de unde a mancat. Cred ca poti manca si …. ce vreti voi , ca tot va plac atunci cand sunteti aici. Foarte frumoasa si foarte placuta Londra asta.


My new shoes .


In drum spre casa ce zic eu, are rost sa ma culc acum? Nuuu… Asa ca ma duc si ma intalnesc cu Lorena, o prietena veche pe care nu o mai vazusem de multi ani, si care sta intr-o zona f apropiata de Richmond ( unde stau Bruno si Dana). Si uite asa ne intindem la vorba si iar se face 2 noaptea .

Din fericire , noaptea asta nu au mai fost nici un fel de urgente, asa ca am dormit bine, am luat micul dejun, si acum urmeaza sa ma vad cu Matthew si sa merg sa ma instalez la hotelul unde voi sta pt urmatoarele zile cand incepe The long way back home.
Abia astept sa vad ce imi mai arata Londra zilele urmatoare.
Va pup, va salut, si lasati-mi aici lista cu ce vreti sa va aduc

Numai bine!